Evreii din Cluj
Material primit prin amabilitatea
d-nei consilier Liliana Bărbulescu - Departamentul pentru Relații Interetnice
din cadrul Guvernului României
• Realitatea noastra de Cluj
• Ca într-o familie cu mai multi copii
• Patru secole de traditie iudaica
• Corul "TALMUD TORA" - la 15 ani de la înfiintare
• O expozitie cu aproape 600 de lucrari
• Poezia populara idis din Transilvania
• SZÉKELY IMRE - unul dintre primii doctori ingineri din Politehnica clujeana
• Peste 70 de evrei în Dictionarul "Clujeni ai secolului XX"
________________________________________
• Realitatea noastra de Cluj
Redactia noastra are alaturi de ea - începând cu acest numar - o sub-redactie, la Cluj-Napoca, condusa de dl Vasile Grunea. Clujul este un oras în care se afla una dintre cele mai importante comunitati evreiesti din România, nu numai sub aspect numeric, dar si ca forta intelectuala si organizatorica. Înfiintarea unei sub-redactii ne va permite sa publicam permanent articole scrise de corespondentul nostru, dar si pe cele care, prin el, ne vor fi transmise de membrii Comunitatii din Cluj-Napoca. Desigur, aceasta filiera nu este obligatorie, fiecare ne poate scrie independent, dar dl Vasile Grunea stie ceea ce ni s-a scris deja, stie care sunt punctele noastre speciale de interes, se afla în legatura permanenta cu noi, constituind, astfel, un canal de comunicare optima, pe care vi-l recomandam. Cele doua pagini pe care le publicam în acest numar nu îsi propun sa constituie o monografie a comunitatii, de genul celor consacrate de noi altor orase cu traditii culturale si economice evreiesti. Tocmai caracterul acesta, divers, al tematicii corespondentelor primite din Cluj-Napoca speram sa stimuleze dorinta de colaborare a membrilor comunitatii clujene.
________________________________________
• Ca într-o familie cu mai multi copii
În ceea ce priveste Comunitatea Evreilor din Cluj-Napoca, mai multi factori contribuie la fizionomia ei specifica. Amintim, dintre acestia, existenta, în Clujul dinaintea Holocaustului, a tuturor curentelor din iudaismul european: askenazi si sefarzi, ortodocsi, neologi, hasidici etc.; urmarile Holocaustului din Ardealul de Nord; frecventa bilingvismului, afinitatile cu diverse culturi; specificul academic si cultural al municipiului etc. Ca într-o familie cu mai multi copii, fiecare având individualitatea lui, dar, totodata, fiind membru la fel de iubit si, la rândul lui, la fel de devotat al aceleiasi familii - si comunitatile si obstile noastre au individualitatea lor în cadrul familiei mai mari de care apartin. Am convingerea ca noua initiativa a revistei, de a oferi un spatiu destinat prezentarii periodice a unor comunitati, se va dovedi a fi deosebit de utila pentru o mai buna cunoastere reciproca, pentru un schimb necesar de informatii si de experienta între comunitatile si obstile noastre si, nu în ultimul rând, pentru conducerea Federatiei.
Prof. dr. Nicolae Kallos, presedintele Comunitatii Evreiesti din Cluj-Napoca
________________________________________
• Patru secole de traditie iudaica
Primele semne privind activitatea posibila a unor rabini în Transilvania provin de la sfârsitul secolului al XVI-lea. O decizie a rabinului Joel Serkes din Cracovia, în anul 1591, mentioneaza Beth-Din-ul din Alba Iulia, ceea ce ar putea presupune activitatea unui rabin aici. (Beth-Din este un tribunal religios care judeca dupa legea iudaica - Halaha). Abia în 1736 este atestat hahamul sefard Abraham Isaac Russo, cu functia de daian (judecator). Conform Pinkas-ului (denumirea registrului detinut de comunitate în care sunt notate procesele-verbale, regulamentele, listele nominale, nasteri, circumcizii, casatorii si decese) de la Alba Iulia, Abraham Isaac Russo nu a avut atributiile unui rabin. Pentru problemele halahice, el se consulta cu Beth-Din-ul din Belgrad. Se pare ca Pinkas-ul comunitar a fost inaugurat de catre el.
Primul rabin autentificat a fost Josef Reiss Auerbach (1742-1750), de origine askenaz, dar obligat sa deserveasca ambele rituri. În memorandumul din 1743, adresat Guvernului de catre comunitatea din Alba Iulia, era specificat ca evreii din Principat au decis "sa angajeze un rabin" si sa plateasca 150 de florini renani pe an, din care o treime sa provina de la comunitatea din Alba Iulia. Faptul ca la jumatatea secolului al XVIII-lea, în fruntea evreilor se afla un rabin askenaz (din Polonia), denota o crestere numerica a askenazilor în detrimentul sefarzilor. Din Pinkas-ul comunitatii rezulta ca, desi sefarzii si askenazii erau grupati în jurul a doua sinagogi, ei erau cuprinsi, totusi, într-o singura comunitate, cu o singura conducere si un singur rabin. Promovarea rabinului de Alba Iulia ca Sef Rabin al Transilvaniei a fost necesara din cel putin doua motive: ca urmare a cresterii numarului de comunitati care si-au numit rabini proprii, pentru necesitatea de a asigura o asistenta religioasa buna, si pentru ca autoritatile si Episcopia Catolica urgentau crearea acestui sistem centralizat si în viata religioasa. Astfel, rabinul Shalom Zelig ben Shaul haCohen (1754-1757) a fost primul care a purtat titlul de "Rabin al tarii".
Institutia Rabinatului din Transilvania a avut, înca de la începuturile sale, prerogative bine stabilite. Sef Rabinul era ales pentru un mandat de trei ani, iar din 1764, din timpul rabinului Beniamin Zeev Wolf, postul a devenit viager. Alegerea sa era facuta de o Adunare de votanti, din care faceau parte liderii comunitatii, în general barbatii casatoriti, platitori de taxe, si locuitori în Principat. Presedintele Adunarii era un delegat al Episcopiei Catolice (în Marele Principat al Transilvaniei, "protectia evreilor", odinioara prerogativa a principilor, sub stapânirea habsburgica, a trecut, în 1720, pe seama episcopilor romano-catolici de la Alba Iulia). Rezultatele alegerilor trebuiau sa fie aprobate de episcop printr-un decret. Acest decret nu era dat întotdeauna dupa alegeri, asa cum a fost, de exemplu, în 1778, la alegerea rabinului Mozes ben Samuel Levi Margolio, a carui confirmare a fost data de episcopul Ignacz Bathiyanyi abia în 1782. Decizia era apoi trimisa Guvernului transilvan. Acesta, printr-un decret final, garanta autoritatea Sef Rabinului asupra comunitatii din regiune si statutul sau vizavi de oficialii guvernamentali. Autoritatile oficiale si liderii comunitari nu au definit legal toate prerogativele Sef Rabinului, ceea ce a provocat multe probleme. În fapt, autoritatea sa emana din practica traditionala, la care s-au adaugat prerogative particulare si decizii circumstantiale ale episcopului si ale Guvernului. Cel mai important prerogativ al sau a fost jurisdictia asupra întregului Principat al Transilvaniei.
Spre sfârsitul secolului al XVIII-lea apar deja tendinte de autonomie din partea unor comunitati (1764 - la Nazna si iunie 1799 - evreii din Pir), care anuntau problemele cu care Sef Rabinii din secolul al XIX-lea se vor confrunta. Exista, se pare, o regula ca Sef Rabinul sa-si viziteze, din când în când, enoriasii din Principat.
Ca sefi comunitari, ei au facut eforturi pentru a impune o autentica viata evreiasca si pentru respectarea stricta a Halahei, în special la Alba Iulia (sediul permanent al Rabinatului). Existând un singur Sef Rabin pentru ambele rituri - sefard si askenaz -, acesta a cautat sa împace de fiecare data divergentele aparute între ei, asa cum a fost disputa din 1751-1754 dintre evreii "germani" (veniti din Moravia, Boemia si Ungaria) si evreii "italieni", sau în 1793, când comunitatea sefarda i-a excomunicat pe membrii sai care au participat la serviciul religios al askenazilor. Mai târziu ei s-au împacat si rabinul Mozes (Hatam) Sofer (1762-1839) din Bratislava a fost rugat sa decida asupra heremului (excomunicarii). Pâna în primele decenii ale secolului al XIX-lea, în Transilvania era în uz învatamântul religios traditional printre evrei, Sef Rabinului revenindu-i sarcina sa supervizeze educatia. Din anul 1765, s-au introdus matricole nou-nascutilor, casatoritilor si decedatilor. Aceasta a fost cu atât mai necesar, cu cât Sef Rabinul raspundea si de aplicarea normelor matrimoniale promulgate de stat.
Dintre cei opt Sefi Rabini care au pastorit în Transilvania, Ezekiel ben Joseph Paneth (1783-1845) se detaseaza printr-o intensa activitate. S-a nascut în Bielitz, Silezia. În urma legii din 1736, fiind al doilea fiu al tatalui sau, i-a fost interzis sa se casatoreasca în tara. A plecat la Linsk (Polonia), unde si-a continuat studiile pâna în 1807, când a fost numit rabin la Ostrik (Galitia). În 1813, devine rabin de Tarçal (Ungaria). Dupa moartea rabinului Mendel, în 1823, comunitatea din Alba Iulia i-a cerut rabinului Moses (Hatam) Sofer sa recomande un succesor. Paneth a fost unul dintre cei trei candidati propusi de Sofer; el fiind ales, a servit pâna la moartea sa, în 1845. Paneth a lasat cam 18 volume în manuscris; numai una dintre lucrarile sale a fost publicata (postum): responsa Mareh Jehezkel u-She'arei Ziyyon (1875). Este primul volum de responsa a unui rabin din Transilvania. Paneth, de asemenea, a colectat fonduri pentru kolel-ul transilvanean din Eretz Israel. Unul dintre fiii sai, Menahem Mendel (decedat în 1884) a fondat dinastia hasidica de la Dej.
Institutia Rabinatului din Transilvania a avut, în cei peste o suta de ani de existenta, o traiectorie descendenta. Daca la începuturile sale, existenta unei singure comunitati - cea de la Alba Iulia - a facut ca Sef Rabinul sa fie atât conducator religios, cât si reprezentant al evreilor în fata autoritatilor, cresterea demografica si, implicit, aparitia noilor comunitati legale a facut ca functiile sale sa devina anacronice în raport cu situatia existenta. Dezvoltarea comunitatilor a facut ca Sef Rabinul sa nu mai poata face fata situatiei din punct de vedere al enoriasilor. Pe lânga acestea, autoritatea sa în privinta numirii oficiantilor de cult lovea în tendintele de autonomie manifestate de aceste noi comunitati, înca de la începuturile existentei lor, vizavi de comunitatea centrala de la Alba Iulia si de Sef Rabin.
Convietuirea dintre cele doua rituri - askenaz si sefard - în Transilvania a fost de bun augur (nu au existat mari conflicte interconfesionale). Scindarea confesionala care a urmat Congresului de la Budapesta (1868) si aparitia celor trei curente în iudaism - conservator, status quo si reformator - au contribuit, o data în plus, la aparitia caracterului formal al functiei de Sef Rabin. Progresul lumii moderne evreiesti în secolul al XIX-lea a dus la disparitia unei institutii de tip feudal impusa din afara comunitatii.
"GLASNER MOSE se naste în Bratislava, în 1856, si moare la Ierusalim, în 19 octombrie 1924. Absolvent al Iesivei din Bratislava, al carei conducator era în vremea aceea Samuel Sofer, unchi dupa mama. La vârsta de 19 ani, a obtinut diploma de rabin si în 1878, a fost ales Prim Rabin al Comunitatii neologe din Cluj. A împlinit aceasta functie timp de 44 de ani. Dupa primul razboi mondial, în 1919, adera la Miscarea Sionista si ajunge unul dintre fruntasii Miscarii Sioniste religioase "Mizrahi". În 1922, a demisionat în favoarea fiului sau Akiba si a facut Alia. A tinut prelegeri talmudice la Institutul Pedagogic Ebraic. A scris mai multe tratate halahice". Dupa cum a afirmat acest rabin exceptional - "nu suntem doar o religie, nu putem renunta la a ne socoti un popor". La 30 ianuarie 1920, în timpul unei vizite la Dej, presa vremii relata: "Pe peronul garii, Prim Rabinul din Cluj a fost întâmpinat de o delegatie numeroasa a organizatiei locale sioniste. [Este evident ca cercurile hasidice din localitate nu au privit cu ochi buni vizita acestui rabin neolog si, totusi, sionist. În vremea aceea era o raritate]. Mose Glasner si-a început cuvântarea în ivrit, multumind pentru entuziasta primire si apoi a continuat în idis, spunând: "Ca rabin, ar trebui sa cuvânt în sinagoga, dar pentru ca unele cercuri, care continua sa traiasca în ignoranta, nu pot sa înteleaga vremurile istorice pe care le traim, m-au oprit de la acest lucru, cu fruntea ridicata declar ca, dupa traditia noastra, orice loc unde evreii se aduna în scopul unei cauze sfinte devine sinagoga"". Prezenta rabinului Mose Glasner si cuvântarea sa au contribuit la întarirea miscarii sioniste locale care, înca în 1919, a cerut si a obtinut aprobarea pentru organizarea unui curs de ivrit. Glasner a fost un rabin care, prin fapte si vorbe, a indicat generatiilor, timp de 44 de ani de rabinat la Cluj, calea de urmat pentru a fi si a ramâne evreu. (V.G.)
(Traducere din Zsido Lexikon, Budapest, 1929, editat de Zsido Lexikon, p. 314)
ANA-MARIA CALOIANU
________________________________________
• Corul "TALMUD TORA" - la 15 ani de la înfiintare
Ecaterina Halmos, cunoscuta profesoara de muzica a Liceului "Báthory" conduce, de 15 ani, corul Talmud Tora al Comunitatii Evreilor din Cluj. Este fiica cunoscutului pianist Gheorghe Halmos (z.l.), care, pe lânga cariera stralucita de concertist, a fost profesor la Conservatoarele de muzica din Cluj-Napoca si Bucuresti.
- Acum 15 ani, ne spune Ecaterina Halmos, am preluat dirijoratul corului de la Marta Weiss Bein, fiica pianistului clujean Ferdinand Weiss. Ea m-a convins sa pasesc în locul ei, atunci când a facut Alia. Dar eu mi-am exprimat temerea ca nu voi reusi, fiindca nu stiam ivrit, nici idis. M-a asigurat ca, în timp, îmi voi însusi noi cunostinte si ma voi descurca. M-a convins si de atunci conduc corul. De mare ajutor mi-a fost compozitorul Hary Maiorovici, plecat dintre noi în vara anului trecut, care venea la repetitii, asculta, îsi exprima parerea, îmi dadea sfaturi. Încetul cu încetul, am învatat...
- Hary Maiorovici s-a ocupat si cu orchestrarea cântecelor interpretate de cor?
- Din pacate nu. În acea vreme nu era nevoie. Eram putini, aveam pretentii mai mici. Aveam câtiva solisti foarte buni (majoritatea au facut Alia), dar corul avea un numar mic de membri, 15-20 de persoane. Mult mai târziu, am început sa folosim si acompaniamentul instrumental. Pe vremea aceea nu ne-am propus sa cântam pe mai multe voci, ci doar sa cântam, sa fim împreuna. Multi nici nu aveau voce, nu stiau sa cânte, veneau la repetitii pentru a fi împreuna cu ceilalti tineri. Cred ca nici acest aspect nu este de neglijat.
- Au fost, cum ati amintit, multe plecari din cor. Cum a influentat acest fapt activitatea, calitatea executiei?
- În pofida reducerii temporare a numarului membrilor corului am reusit sa ridicam stacheta pretentiilor noastre. În ultimul timp, datorita mai deselor prezente în fata unui public tot mai numeros si mai diversificat ca etnie, am reusit sa realizam, cred eu, o crestere a nivelului interpretativ, o largire a repertoriului. La asta un sprijin esential am primit de la înca doi profesori de muzica, care ne acompaniaza la vioara si pian. Contactul cu alte coruri si cu un public, cum am zis, mai larg, popularizarea noastra de catre mass media ne obliga si cred ca repetitiile sunt mai eficace. Coristii vin si pentru a se simti ca acasa, într-un mediu lipsit de anumite presiuni negative. Cineva ar spune ca acest cor da tinerilor si idiscait (evreitate). Cred ca asigura o mai luminoasa afirmare a identitatii.
Interviu realizat de M. L. SALAMON
________________________________________
• În anul 2000, la Muzeul National de Arta din Cluj-Napoca
O expozitie cu aproape 600 de lucrari
"M-am reîntors din Mexic pentru a completa efectivul de deportati". Astfel îsi începe marturia de lagar (vezi "Tribuna" nr. 24 din 14-20 iunie 1991) artistul plastic Egon Marc Lövith. Figura emblematica a Clujului, l-am vazut recent si pe ecranul televizorului, într-un reportaj despre activitatea sa. A copilarit în Mexic, vorbeste si azi curent spaniola sud-americana si a stat apoi tot timpul la Cluj, în afara anilor de deportare. A absolvit Institutul de Arte Plastice din Cluj-Napoca unde a fost, pâna la pensionare, cadru didactic. Participant la numeroase expozitii de grup, personale, în Cluj, Bucuresti, Brasov, Tel Aviv etc., cea mai cuprinzatoare expozitie a sa fiind cea de anul trecut de la Muzeul National de Arta Cluj, unde, în patru sali, a expus 595 de lucrari (statui, pictura, grafica, ceramica). Îi place sa spuna ca daca ar scrie, ar fi un renascentist întârziat.
Ma gândesc la amplul ciclu "Holocaust" (ce va fi expus si la Muzeul fostului lagar de la Dachau) si la permanenta acestei teme ce l-a urmarit mereu dupa întoarcerea sa din iadul lagarelor de exterminare. "Soarta mea a fost în esenta asemanatoare cu soarta altor evrei" - spunea el. "O problema cheie a vietii mele este ca multi nu vor sa creada ca grozavia lagarelor fasciste întrece orice. (Din pacate, în zilele noastre auzim multe voci pe aceasta tema). Desigur, am întâlnit oameni care ma credeau. Dar aveam impresia ca nu sunt înteles pe deplin. Poate unii doreau sa-si ascunda sentimentul de culpabilitate, chiar daca nu era directa. Dar deportarile, lagarele, le-am simtit pe propria-mi piele, au fost realitati ale exterminarii. Nu trebuie sa uitam, n-avem dreptul sa uitam... Ca artist, am încercat, chiar si în conditiile realismului socialist, sa fiu cinstit, sa nu mint, sa fac o arta europeana, esentializata, sa aduc, cât am reusit, ceva nou în sculptura. Ceea ce am dorit sa fac, sa exprim, a putut fi urmarit la expozitia din anul trecut si prin prezentele mele la diverse televiziuni. Pentru expozitia de la Muzeul National de Arta Cluj multumesc doamnelor Livia Dragoi, directorul muzeului, si dr. Alexandra Rus, ca si pentru albumul ce a însotit expozitia, pentru calitatea grafica datorata S.C. "Print Art" S.R.L. Astept expozitia de la Muzeul Dachau si continuu sa lucrez".
Egon Marc Lövith si-a faurit un stil al sau propriu, la fel de interesant în sculptura, ca si în pictura. Iar noua ne este dat sa ne bucuram în fata unor creatii care sunt, în fond, concluzia materiala si sensibila a unui drum bogat în experiente si fructuos în învataminte. Caci la toate durerile omului, Lövith, artistul din el, a raspuns prezent si si-a acordat strunele pentru a da masura exacta a reverberatiei sufletului sau.
VASILE GRUNEA
________________________________________
• Poezia populara idis din Transilvania
Am în fata doua editii (1944 si 1989) ale extrem de importantului volum Erdélyi Jiddis Népköltészet (Poezie populara idis din Transilvania) care cuprinde 62 de creatii anonime în traducerea poetului Kányádi Sándor. E vorba poate de cea mai ampla prezentare a poeziei populare idis într-o limba straina. Se publica si notele cântecelor, cu text tradus în maghiara. Partea muzicala este reflectata de un mare profesionist în ale muzicii, István Almasi. Mentionam ca în Ungaria au fost editate o caseta si un CD cu titlul A fost odata un ovreias, în interpretarea unui cvartet vocal-muzical, cântecele idis fiind cântate în limba maghiara, traduse de Kányádi Sándor. (Ascultând caseta mi-am amintit de Yardena Arazi interpretând cântece rrome în limba ivrit).
As mentiona ca volumul de traduceri are si o postfata din care voi cita si care ma face sa intuiesc de ce poetul Kányádi, pe cheltuiala proprie, a facut sa fie înaltat în satul natal Nagygalamfalva (Porumbeni), în fata bisericii reformate, un obelisc pe care sunt trecute numele celor 12 evrei cazuti în Holocaust, fosti concetateni cu poetul, 12 persoane, doua familii. Pentru cei ce nu cunosc viata si opera lui Kányádi Sándor, câteva date: s-a nascut la 10 mai 1929, în comuna Porumbenii Mari (judetul Harghita). Liceul la Odorhei, apoi Facultatea de Filologie a Universitatii Bolyai. Redactor la diverse reviste, mai ales la o revista pentru copii. Primul volum personal, în 1955. De atunci i-au aparut peste douazeci de volume. Numeroase distinctii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1970, 1978); Premiul "Déry Tibor" (1986); Premiul "Kossuth" (1993) si Premiul "Herder" (1995).
Iata ce scrie Kányádi Sándor în postfata volumului de traduceri din folclorul idis: "Minian este primul cuvânt evreiesc pe care-l cunosc. L-am învatat de la tata, care, cu anumite ocazii, era chemat, desi de alta religie, sa completeze numarul când venea, rar, vreun rabin în satul nostru unde traiau doua familii de evrei, mici comercianti... A început deportarea si din cele doua familii de evrei s-au întors doar prietenul meu din copilarie Ernö si sora sa, dar si ei doar ca sa-si ia ramas bun de la locurile natale... Si tata s-a întors doar dupa doi ani de pe cararile razboiului. Când trecea prin fata fostelor pravalii îsi scotea, rusinat parca, palaria. Au trecut anii... Într-o zi mi-a zis: n-ai avea dorinta si cunostinta sa traduci si poezii evreiesti? Si ei aveau cântece. Îmi aduc aminte de unul îngânat de domnul Kohn, parca zicea "amol ist geven e idele" (a fost odata un ovreias). As putea încerca, i-am raspuns. Sa batem palma. Deci acel pact m-a facut sa traduc poeziile cuprinse în volum". Poetul vorbeste în postfata despre munca de cautare si descifrare a folclorului idis, de persoanele ce l-au ajutat, de greutatile întâmpinate, si de ce volumul a aparut la Budapesta. "Am dorit sa raspund la pericolul uitarii. Sa aprind o lumânare. M-am gândit la povestea cu rabinul si micul cizmar, ma gândesc la cuvintele lui; pâna mai pâlpâie flacara lucrurile se pot îndrepta". Cred ca acest poet si Om, a carui opera e tradusa si în limbi de circulatie universala, care este invitat la toate importantele reuniuni de scriitori merita toata stima si recunostinta noastra, a membrilor "tribului de evrei din România". Sa-i spunem în limba strabunilor: Toda raba!
VASILE GRUNEA
________________________________________
• Rasfoind albumul cu fotografii al tatei:
SZÉKELY IMRE - unul dintre primii doctori ingineri din Politehnica clujeana
Recent au sunat-o pe mama de la catedra, cerându-i o fotografie de-a tatii. Se doreste alcatuirea unui colt cu portretele fostilor sefi ai Catedrei de Mecanisme de la Universitatea tehnica clujeana. A fost pentru prima oara de la trecerea sa în lumea umbrelor, ca ne-am încumetat sa rasfoim albumul de familie.
Tata ne-a parasit pe neasteptate, într-o zi de vineri, iesind din aceasta lume cu aceeasi discretie cu care a trait, dorind parca sa-si fereasca familia de povara îngrijirii unui bolnav si s-o ocroteasca pâna în ultima clipa a vietii. Ne-a lasat un gol imens care ne pârjoleste sufletele, un dor neostoit de omul cel mai iubit dintre noi. De aceea ne-a fost si mai greu sa revedem fotografiile si s-o cautam pe cea mai potrivita.
Iata o fotografie care l-a surprins pe tata pe când era ucenic la uzinele Dermata, la mijlocul anilor '30 si purta chipiul de licean. Bunicii mei n-au mai avut din ce plati taxele scolare si tata a trebuit sa paraseasca Liceul "Baritiu" dupa primele patru clase. Era foarte trist, crezând ca i s-a naruit pentru totdeauna visul de a deveni inginer. Dar uzinele Dermata s-au dovedit a fi o pretioasa scoala a vietii si solidaritatii umane. Pozele de grup, din excursiile cu bicicleta în împrejurimile Clujului evoca perioada tineretii. Usor îngalbenite si spalacite, sunt cu atât mai valoroase cu cât au fost salvate de la pieire de Kántor Jóska, prietenul tatii, caruia i le-a încredintat atunci când a fost dus la munca fortata. Printre acestea se afla si imagini ale bunicilor mei, ucisi la Auschwitz, ale caror chipuri nu le-as fi cunoscut altfel nici eu si nici fiul meu.
Tata, în anii postbelici, cu mustata, alaturi de mama sau de prieteni. Privirea severa poarta întiparita experienta tragica a lagarelor naziste carora le-a supravietuit, Auschwitz si Buchenwald, dar si înflacararea celui convins ca poate munci si cladi o lume noua, mai dreapta, în care oamenilor li se vor oferi sanse egale. Tata si mama, Imi si Sárika, zâmbind fericiti într-o perioada minunata: studentia. Alte poze din viata studenteasca de la Leningrad. În sfârsit, la vârsta de 30 de ani i se oferise posibilitatea de a ajunge inginer, cerându-i-se în schimb o munca tenace pentru a recupera anii pierduti. Într-o fotografie îl vedem cu o rigla de calcul în mâna, alaturi de un coleg cu care învata în camera de camin. Si iata un portret în costum si cu cravata: fotografia de diploma, din 1954. Urmeaza poze de familie, la mare, la munte, poze alaturi de membrii catedrei din Cluj sau a celei de la Institutul Bauman din Moscova, unde si-a facut stagiul de doctorat, revenind în 1960, ca unul dintre primii doctori ingineri din Politehnica clujeana.
Aici suntem toti trei veseli si mândri, în primul drum cu masina noastra. Câteva fotografii de la sesiunile stiintifice, alaturi de alti savanti sau singur, cu indicatorul, în semiobscuritatea salii de proiectii. O poza în camera de lucru: în fotoliu, lânga masuta de cafea, acolo unde ne adunam dupa-amiaza sa discutam problemele de familie, unde-si primea doctoranzii de care s-a ocupat ca de copiii sai, selectându-le bibliografia, analizând referatele, oferindu-le posibilitatea de a se afirma [...].
Niciodata n-a dorit sa-si faca publicitate, sa iasa în fata sau sa-si aroge niste drepturi. Întotdeauna se prezenta doar cu numele si prenumele, Székely Imre, fara a-si adauga titlurile de profesor universitar, doctor docent, sef de catedra. Motoul uneia dintre cartile scrise de el este relevant pentru firea tatii: "Aceasta carte este dedicata tuturor celor care stiu sa se bucure de bucuria altora".
A trebuit sa ne decidem sa alegem câteva dintre fotografiile de pe care se poate decupa chipul sau, pentru a fi adaugat la galeria sefilor catedrei de mecanisme. Mostenirea spirituala pe care a lasat-o catedrei se afla în carti, articole, inventii, în dispozitivele originale de laborator, dar mai ales în cunostintele si conduita prin care a fost un model pentru toti cei care au avut privilegiul de a-l cunoaste.
ANDREA-JULIKA SZÉKELY GHITA
________________________________________
• Peste 70 de evrei în Dictionarul "Clujeni ai secolului XX"
Recent, la Cluj-Napoca a aparut un dictionar esential, Clujeni ai secolului XX. Aparitie extrem de utila, care cauta sa prezinte personalitati clujene sau legate de oras, oameni ai secolului XX. Prima aparitie este socotita de editura ca o varianta-atelier care va fi îmbogatita la o noua editie ce se spera apropiata.
La recenta lansare, cei prezenti au subliniat meritele si lipsurile acestui dictionar esential si nu ne vom reîntoarce la ele. Rostul acestor rânduri este sa semnaleze ca în paginile sale sunt cuprinsi peste 70 de evrei din cele mai varii domenii, care si-au înscris si-si înscriu numele în istoria acestui oras. De exemplu, la litera A figureaza doua nume, la E - patru nume, la litera K - opt nume, la W - opt nume. Gasim mentionati, printre membrii Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, zece membri, la Uniunea Artistilor Plastici - trei, doi solisti la Opera Româna, doi dirijori si un regizor la aceeasi institutie. Citez la întâmplare câteva nume ce figureaza în dictionar: Balla Zsofia - poeta; Baunfeld Henry - întreprinzator comercial; Boskovits Alexandru - compozitor; Demian, Fischer Wilhelm - compozitor, dirijor; Eisler Matei - prim rabin al Comunitatii neologe din Cluj; Edelstein Frida - latinist; Elekes Nicolae - psihiatru; Fischer Iosif - avocat, fost deputat în Parlamentul României (1929-1931); Glasner Mose - rabin; Gál Ernö - filosof; Halmos Gheorghe - pianist; Kallós Nicolae - filosof; Szász János - poet, prozator; Szegö Iulia - folclorista; Vilkovits Ecaterina - mezosoprana, solista de opera; Winkler Iudita - arheolog.
În dictionar au fost cuprinse personalitati ce meritau sa figureze, ele însemnând ceva în istoria orasului. Exista si omisiuni, precum si nume ce nu au destula stralucire. Clujeni ai secolului XX este o încercare reusita ce merita toata atentia si lauda. O reusita.