Ucrainenii din România
Ucrainenii din România
Material oferit de
Domnul Petretchi Nicolae Miroslav - consilier al Uniunii Ucrainenilor din România
În România, dupa recesământul din 2011 avem 52.000 de ucraineni dintre care 31.124 trăiesc în județul Maramureş, iar restul în județele Timiş, Suceava, Satu-Mare, Botoşani, Arad, Caraş-Severin, Tulcea, Iaşi, Bucureşti și Cluj.
În marea lor majoritate etnicii ucraineni din România reprezintă o populaţie autohtonă care locuiesc compact în judeţele de la frontiera cu Ucraina şi care în perioada medievală au făcut parte din statul Rusia Kieveană şi cnezatul Galici-Volâni.
SCURT ISTORIC
Denumirea de Ucraina – cuvânt care vine de la Okraina, ţinutul de la margine – este una de dată recentă, pentru că timp de secole ucrainenii s-au autodenumit şi au fost numiţi ruşi, rusini, ruteni, numele provenind de la formaţiunea statală Kievska Rus. Denumirea de Ucraina apare în timpul statului căzăcesc.
Legăturile dintre români şi ucraineni sunt foarte vechi, şi merită amintit în acest context doar faptul că cea mai veche baladă ucraineană cunoscută este despre Ştefan cel Mare. În plus, epopeea „Cuvânt despre oastea lui Igor”, disputată atât de ruşi cât şi de ucraineni, şi unii şi alţii considerând-o ca un important document de literatură veche al naţiunii respective, a fost descoperit şi făcut public de boieri moldoveni, refugiaţi în imperiul ţarist.
Chiar dacă nu întotdeauna relaţiile dintre România şi Ucraina au fost dintre cele mai grozave (principalul motiv de dispută fiind apartenenţa nordului Bucovinei şi a judeţelor din sudul actualei Republici Moldova), problemele politice au fost în mare rezolvate prin semnarea unui Tratat de bază bilateral.
Prezenţa ucrainenienilor în România datează încă din secolele al XIV-lea – XV-lea, când ei erau stabiliţi mai cu seama în nordul ţării (Maramureş şi Suceava). După unii istorici prezenţa populaţiei ucrainene în aceste locuri este chiar mai veche.
Ucrainenii din Maramures și Bucovina – huțulii
Așezările ucrainene din nordul Moldovei şi Maramures, situate în zonele vecine cu masivul etnolingvistic ucrainean şi în prelungirea acestuia, sunt cele mai vechi din ţară. Mărturii arheologice şi lingvistice arată că o populaţie slavă de răsărit s-a aşezat pe aceste meleaguri încă din secolul al VI-lea, trăind alături de populaţia autohtonă românească, în timp ce cea mai mare parte a satelor locuite astăzi de ucraineni sunt menţionate în vechile acte istorice (slavone în Moldova şi latino-maghiare în Maramureş) din secolele al XIV-lea şi al XV-lea. În anul 1998, de pildă, satul Ruşcova din Maramureş a sărbătorit 625 de ani de la prima atestare documentară. Identitatea lingvistică, culturală şi spirituală a ucrainenilor din Maramureş şi din nordul Moldovei a fost asigurată şi menţinută de un adaos etnic continuu din Transcarpatia, Galiţia, Pocuţia şi nordul Bucovinei.
Huţuluii (numiţi huțani de către români) sunt cei care locuiesc în zona muntoasă a Bucovinei, pe văile superioare ale rîurilor Suceava, Moldova, Moldoviţa şi Bistriţa Aurie. Veniţi aici încă din secolul al XVII-lea au găsit condiţii favorabile pentru a practica ocupaţiile lor tradiţionale: păstoritul, creşterea animalelor, munci forestiere, plutărit, întemeind un număr însemnat de sate şi cătune pe care le locuiesc şi astăzi. În vechile hrisoave bucovinene ei sunt numiţi "ruşi". Graiul huţulilor este înrudit cu graiurile ucrainene carpatice şi cu cel bucovinean care, la rândul lor, sunt parte integrantă a limbii ucrainene comune.
Renumiţi crescători de cai (ei au impus chiar o rasă de cai), huţulii sunt totodată maeştri în confecţionarea şi ornarea obiectelor din lemn, piele, corn, în ţesut şi în broderie. Încondeierea ouălor de Paşti (obicei cultivat îndeosebi în satele Ulma, Brodina, Breaza, Moldoviţa) le-a adus o faimă internaţională.
Ucrainenii din Dobrogea
Aşezarea ucrainenilor în Dobrogea (Delta Dunarii şi în zonele limitrofe) este legată de unele din cele mai tragice momente din istoria Ucrainei: distrugerea şi lichidarea, în anul 1775, de către ţarina Rusiei, Ecaterina a II-a, a Sicei Zaporojene, leagănul secular al năzuinţelor de independenţă şi libertate a poporului ucrainean. Pentru a se salva de represalii, circa 8000 de cazaci zaporojeni se stabilesc, cu încuvintarea Înaltei Porţi, în zona Deltei Dunării. Aici, la Dunavăţul de Sus, ei organizează în anul 1813, tabăra militară "Zadunaiska Sici", care a funcţionat 15 ani, când a fost desfiinţată de către turci. Spre acest tărâm al salvării, populat la început de cazaci, se îndreaptă până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, grupuri de ţărani din regiunile de sud ale Ucrainei, pentru a scăpa de iobăgie şi de recrutarea în armata ţaristă.Ei întemeiază localităţi, construiesc biserici şi se ocupă îndeosebi cu agricultura, pescuitul, vânătoarea şi creşterea animalelor.Pentru a-i deosebi de vecinii lor ruşi lipoveni, localnicii îi numesc haholi.
Ucrainenii din Banat
Comunitatea ucraineană din Banat, aşezată în câteva sate din zona Lugojului, a Caransebeşului şi Aradului, s-a constituit îndeosebi între anii 1908-1918 prin colonizarea unor domenii latifundiare, scoase la vânzare de către proprietarii lor nemţi şi unguri, situate în partea de sud a Imperiului Austro-Ungar de atunci. Coloniştii ucraineni care şi-au cumpărat loturi de pământ proveneau din zonele muntoase şi sărace ale Transcarpatiei, din localităţile situate în dreapta Tisei, iar alţii, în număr mai mic, din zona hutulă a Bucovinei. Exodul lor a continuat şi după 1918. După anul 1970 numeroşi etnici ucraineni din satele maramureşene şi bucovinene cumpără gospodăriile nemţilor emigraţi, populând numeroase localităţi care devin majoritar ucrainene (Pogăneşti, Dragomireşti, Stiuca, Remetea Mică, Bârsana etc). În ultimii 15-20 de ani a avut loc o deplasare în masă a ucrainenilor maramureşeni spre Banat care au venit din localităţi al căror relief cuprindea numai păduri şi fâneţe pentru a se stabili în această zonă unde puteau lucra în agricultură.
În prezent comunitatea ucraineană reprezintă o populaţie compactă în zona de Nord a României (judeţele Maramureş şi Satu Mare) care se află la frontiera cu regiunea Transcarpatia – mai bine 36 de mii de persoane, în Buconina de Sud în zona de Nord-Est a României (judeţele Suceava şi Botoşani) care se află la frontiera cu regiunea Cernăuţi – aproximativ 10 mii de persoane, în Dobrogea în zina de Sud-Est a României (judeţele Tulcea şi Galaţ) – aproximativ 1,5 mii de persoane. În rest, etnicii ucraineni locuiesc în mod dispers pe întreag teritoriul României.
CULTURA ETNIEI UCRAINEENE DIN ROMÂNIA
Taras Șevcenko (în ucraineană Тарас Григорович Шевченко) (n. 9 martie 1814 - d. 10 martie 1861) a fost un pictor și poet romantic ucrainean, considerat poetul național al Ucrainei. Opera sa literară este considerată ca fiind fondatoarea limbii și literaturii ucrainene moderne. A scris și în limba rusă și a creat opere valoroase ca pictor și ilustrator.
Bustul Taras Şevcenko în:
1. Bucureşti- parcul Herestrău;
2. Negostina;
3. Satu-Mare;
4. Tulcea.
Bustul Olgăi Kobyleanska din Gura Humorului.
Deasemenea în județul Maramureş, la Sighetul-Marmației există Liceul ucrainean„Taras-Sevcenko” , singurul liceu din România cu predare în limba ucraineană.
Tradițiile etniei ucraineene sut prezentate în muzee astfel:
1. În județul Maramureş:
• casa ucraineană la Poienile de sub Munte;
• casa ucraineană la Muzeul Satului din Sighetul-Marmației;
• casa memorială Clempuş din Valea Vişeului;
• muzeul tradițiilor ucrainene din Rona de Sus;
2. În județul Suceava:
• Muzeul Paltinu;
• Muzeul obiceiurilor populare din Gura Humorului (o camera destinată scriitoarei Olga Kobelianska)
• Casa Memorială din Călineşti Coparencu;
• Muzeul obiceiurilor populare din cadrul şcolii Izvoarele Sucevei;
• Muzeul obiceiurilor populare din cadrul şcolii Ulma-Nisipitu;
• Muzeul obiceiurilor populare din cadrul şcolii din Siret;
• Muzeul obiceiurilor populare din cadrul şcolii Pensiunii Casa Albă (lângă Humor)- o cameră destinată tradițiilor ucrainene.
3. În județul Botoşani:
• Casa ucraineana din Rogojeşti.
4. În județul Satu-Mare:
• Muzeul Judeţean Satu Mare: o cameră o cameră destinată tradițiilor ucrainene.
ÎNVĂȚĂMÂNTUL ȘI MASS-MEDIA ÎN LIMBA UCRAINIANĂ
Necisităţile informaţionale ale etnicilor ucraineni din România se asigură prin prezenţa în eter a emisiunelor la radio Iaşi (15 minute săptămânal), la radio Sighetu Marmaţiei (50 minute săptămânal) şi la radio Timişoara (1 oră săptămânal). Emisiuni televizate în limba ucraineană sunt absente. La TVR-2 exsistă o emisiune „Împreună spe Europa” în cadrul căreea periodic se oglindeşte şi viaţa comunităţii ucrainene din România. Uniunea Ucrainenilor din România edită 4 ziare cu tiraj mic: „Vilne slovo”, „Ucrainskii visnik”, „Naş holos”, revista pentru copii „Dzvinociok” (în limba ucraineană) şi „Curierul ucrainean” (în limba română), care se editează odată pe lună şi se răspândesc etnicii ucraineni pri intermediul filialelor judeţene ale UUR.
În România există o singură unitate şcolară cu predare în limba ucraineană – Liceul ucrainean T.Şevcenko din Sighetu Marmaţiei.
În unele şcoli româneşti din zonele cu o populaţie ucraineană compactă se predă ca obiect limba şi literatura ucraineană. Studii superioare filologice în limba ucraineană ucrainenii din România pot obţine la Universităţile din Bucureşti, Cluj şi Suceava în cadrul cărora la facultăţile de filologie funcţionează secţii ucrainene.
Învăţământul în limba ucraineană în România are o istorie destul de lungă. Ca urmare a reformei învăţământului public din 1948, în anii ce au urmat, s-a introdus învăţământ general obligatoriu în limba maternă şi în zonele unde ucrainenii constituiau majoritatea populaţiei. S-au deschis, de asemenea, şcoli medii la Siret, Sighet, Tulcea şi în 1954 la Suceava. Au luat fiinţă două şcoli pedagogice de 4 ani la Siret şi Sighet, precum şi secţia de limba şi literatura ucraineană la Facultatea de Filologie din Bucureşti. În anul 1956 învăţau în limba ucraineană circa 8825 de elevi. După numai un deceniu şi jumătate de funcţionare, şcolile ucrainene se transformă în şcoli de predare în limba română, doar în câteva şcoli ucraineana fiind predată ca materie facultativă.
După 1990, învăţământul în limba ucraineană începe să se revigoreze, cu instruirea profesorilor pentru grădiniţe şi şcoli pedagogice în trei oraşe din România: Sighetul Marmaţiei, Suceava and Tulcea. În câteva şcoli din Maramureş se înfiinţează clase şi grupe cu predare în limba maternă, în 1997 se reînfiinţează liceul bilingv "Taras Şevcenko" din Sighetu Marmaţiei. De asemenea, la Liceul Pedagogic "Mihai Eminescu" din Suceava functionează clase speciale în care sunt pregătiţi viitori învăţători pentru şcolile din localităţile ucrainene. La ora actuală există 63 de şcoli primare în care se studiază limba ucraineană ca limbă maternă, frecventate de 7 360 de copii.
Pe lângă secţiile de limbă ucraineană de la universităţile din Bucureşti şi Iaşi, s-au înfiinţat recent încă două astfel de departamente la universităţile din Suceava şi Cluj-Napoca. Un număr mare de absolvenţi ai acestor secţii sunt trimişi în Ucraina la studii de către Uniunea Ucrainenilor din România
Minoritatea ucraineană este reprezentată de Uniunea Ucrainenilor din România (UUR),care este singura organizație din România recunoscuta de Congresul Ucrainean Mondial, Forumul Ucrainean Mondial, Congresul European Ucrainean si de Asociatia „ Ucraina in lume”. UUR emite lunar 5 publicații: 3 ziare (UKRAINSKIY VISNEK, VILNE SLOVO, CURIERUL UCRAINEAN) şi 2 reviste (NAS HOLOS, Dzvonek(CLOPOTEL –ptr copii)), iar anual editează peste 30 de cărți ai poeților, prozatorilor şi scriitorilor ucraineni atât în limba ucraineană căt şi în limba română.
NECESITĂŢILE RELIGIOASE ALE UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA sun reprezintate de Vicariatul ortodox ucrainean, din componenţa Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul la Sighetu Marmaţiei (Vicariatul a fost înfiinţat în anul 1996 şi are în componenţă 25 de parohii şi 52 de mii de enoriaşi), precum şi de Vicariatul general ucrainean al bisericii greco-catolice cu centrul la Suceava (Vicariatul a fost reînfiinţat în anul 1996 având în jur de 6 mii de enoriaşi).