Prezentare obiectiv muzeal

Print
  • ID
    373
  • Fotografii
    Fotografii
    Fotografii
    Fotografii
    Fotografii
  • Muzeul de Istorie - SIGHIȘOARA
  • Mureș
  • Istorie
  • Muzeul a fost organizat în Turnul cu Ceas, datând din secolele al XIV-lea, refăcut în sec. al XVI-lea și apoi în 1678 și 1894. Turnul face parte din complexul Porții din față ce asigură accesul în Cetate din Orașul de Jos, inițial cu două treceri carosabile, este înalt de 64 m, cu cinci nivele, cu galerie deschisă din lemn la ultimul nivel. Parterul Turnului, alcătuit din piatră de râu cu pereți groși de 2,30 m, datează din secolul al XIV-lea. Turnul a fost afectat de incendiul din 1676 și a fost refăcut parțial, ca și acoperișul, de către meșteri de formație barocă - Veit Gruber, Philipp Bonge și Valentinus Zimmermann. La 1648 se adaugă sferturile de oră la ceas de către Johan Kirschel din Königsberg, figurinele fiind refăcute în 1677, și reprezintă zilele săptămânii sub chipul zeilor antici și zeițele Păcii, Dreptății și Justiției, doi îngerași Ziua și Noaptea, doi toboșari și călăul. Aceste figurine au fost restaurate între anii 1999 - 2001. Turnul a fost până în 1556 Primăria orașului, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea a devenit muzeul de istorie al orașului Sighișoara.
    Muzeul de Istorie Sighișoara deține următoarele categorii de colecții: arheologie (preistorie, daco-romană, migrații, medievală), farmacie și instrumentar medical, artă, mobilier, arta decorativă, instrumente muzicale, obiecte și unelte de breaslă, orologerie, etnografie: mobilier, unelte de uz gospodăresc, textile, ceramică, icoane pe lemn și pe sticlă; arme albe și arme de foc, numismatică.
    Deține bunuri culturale clasate în Tezaurul patrimoniului cultural național.
  • luni: 10:00 - 16:30, marți - vineri: 9:00 - 18:30, sâmbătă - duminică: 9:00 - 16:30 (vara); luni: închis, marți - vineri: 9:00 - 15:30, sâmbătă - duminică: 10:00 - 15:30 (iarna)
  • Piața Muzeului nr. 1
  • DN Târgu Mureș - Brașov; CFR Războieni
  • 0265/771.108
  • 0265/771.108
  • info@muzeusighisoara.ro, muzeusighisoara@yahoo.com
  • Ina Hentz
  • bibliograf cu atribuții de RP
  • Nicolae Tescula
  • Permite mai multe comentarii
  • multietnic
  • Istorie

Monumente istorice din zonă

Fotografii Denumire Adresa Datare
Nu sunt monumente corespondente

Oferte de cazare ANTREC din zonă

Denumire Tip Detalii
ANA CRISTINA PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 7 spaţii, 14 locuri. Adresa: STR. DIMITRIE CANTEMIR, NR. 16, municipiu SIGHISOARA
AQUARIS CAMPING 2 STELE, 10 spaţii, 110 de locuri. Adresa: STR. NICOLAE TITULESCU, NR. 2-6, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-775.614
BIERHOFF PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 6 spaţii, 12 locuri. Adresa: STR. 1 DECEMBRIE 1918, NR. 5, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-771.521
BINDER BUBI HOTEL 5 STELE, 49 de spaţii, 98 de locuri. Adresa: STR. NICOLAE BALCESCU, NR. 8, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0372-088.888. Fax: 0372-088.888
CASA BAROCA PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 3 spaţii, 5 locuri. Adresa: STR. COSITORARILOR, NR. 9, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-778.717, 0742-688.103
CASA COSTEA PENSIUNE TURISTICĂ 2 STELE, 3 spaţii, 6 locuri. Adresa: STR. LIBERTATII, NR. 27, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-771237
CASA CU CERB PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 10 spaţii, 18 locuri. Adresa: STR. SCOLII, NR. 1, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-774.625. Fax: 0265-777.349
CASA GEORGIUS KRAUSS PENSIUNE TURISTICĂ 1 STEA, 2 spaţii, 4 locuri. Adresa: STR. BASTIONULUI, NR. 11, municipiu SIGHISOARA
CASA LEGENDA PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 5 spaţii, 11 locuri. Adresa: STR. BASTIONULUI, NR. 8/BIS, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0744-632.775
CASA SASEASCA PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 9 spaţii, 18 locuri. Adresa: PIATA CETATII, NR. 12, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-772.400
CASA SIGHISOREANA PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 4 spaţii, 11 locuri. Adresa: STR. NICOLAE IORGA, NR. 4-6, municipiu SIGHISOARA
CASA WAGNER HOTEL 3 STELE, 32 de spaţii, 59 de locuri. Adresa: P-TA CETATII, NR. 7, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-506.014. Fax: 0265-506.015
CAVALERUL HOTEL 4 STELE, 19 spaţii, 38 de locuri. Adresa: STR. CONSILIUL EUROPEI, NR. 6, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0743-177.308. Fax: 0265-778.122
CLAUDIU HOTEL 2 STELE, 12 spaţii, 23 de locuri. Adresa: STR. ILARIE CHENDI, NR. 28, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-779.882. Fax: 0265-779.882
CORSA MOTEL 3 STELE, 23 de spaţii, 46 de locuri. Adresa: DN 13, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-773.610. Fax: 0265-773.610
FLONIUS REZIDENCE I PENSIUNE TURISTICĂ 5 STELE, 7 spaţii, 14 locuri. Adresa: STR. SCOLII, NR. 13, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-779.173
FRONIUS RESIDENCE II PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 3 spaţii, 6 locuri. Adresa: STR. SCOLII, NR. 13, municipiu SIGHISOARA
HERA PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 14 spaţii, 28 de locuri. Adresa: STR. M. EMINESCU, NR. 63, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-778.850
JULIA PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 5 spaţii, 10 locuri. Adresa: STR. CINEPII, NR. 4, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-779.027
KORONA HOTEL 4 STELE, 75 de spaţii, 38 de locuri. Adresa: STR. ZAHARIA BOIU, NR. 12-14, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-770.480
MARIO PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 11 spaţii, 22 de locuri. Adresa: STR. GARII, NR. 11, municipiu SIGHISOARA
NORBERT PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 5 spaţii, 14 locuri. Adresa: STR. VIILOR, NR. 85, municipiu SIGHISOARA
PIVNITA LUI TEO PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 4 spaţii, 8 locuri. Adresa: STR. SCOLII, NR. 14, municipiu SIGHISOARA
POIENITA HOTEL 3 STELE, 29 de spaţii, 51 de locuri. Adresa: STR. DIMITRIE CANTEMIR, NR. 24, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-772.739
REX HOTEL 3 STELE, 30 de spaţii, 60 de locuri. Adresa: STR. DUMBRAVEI, NR. 18, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-777.615. Fax: 0265-777.431
SAN GENNARO 1 PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 4 spaţii, 10 locuri. Adresa: STR. PIATA CETATII, NR. 3, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-771979
SAN GENNARO 2 PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 6 spaţii, 18 locuri. Adresa: STR. CONSILIUL EUROPEI, NR. 3, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-771979
SIGHISOARA HOTEL-APARTAMENT 3 STELE, 10 spaţii, 24 de locuri. Adresa: STR. MATEI BASARAB, NR. 13, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-779.432, 0755-088.158
SIGHISOARA PENSIUNE TURISTICĂ 2 STELE, 6 spaţii, 12 locuri. Adresa: STR. PASTORILOR, NR. 43, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-772.754. Fax: 0265-772.754
SIGHISOARA PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 5 spaţii, 15 locuri. Adresa: STR. COSTACHE NEGRUZZI, NR. 13, municipiu SIGHISOARA
STEJARUL PENSIUNE TURISTICĂ 3 STELE, 8 spaţii, 19 locuri. Adresa: STR. DEALU GARII, FN, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0365-489.858, 0743-177.305
TRANSILVANIA HOTEL 3 STELE, 13 spaţii, 26 de locuri. Adresa: STR. N. FILIPESCU, FN, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0265-770.500
VOIEVOD DRACULA PENSIUNE TURISTICĂ 2 STELE, 6 spaţii, 12 locuri. Adresa: STR. 1 DECEMBRIE 1918, NR. 4, municipiu SIGHISOARA. Telefon: 0365-487.130. Fax: 0265-773.304

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează