Monumente istorice din zonă

Print
  • id
  • Moscheea - CONSTANȚA
  • CT-II-m-A-02796
  • municipiul CONSTANŢA, str. Crângului nr. 1
  • 1910-1912
  • A fost construită din iniţiativa regelui Carol I cu banii statului român, proiectant a fost arhitectul V. Ştefănescu, fiind ridicată pe locul unei geamii înălţată în sec XVIII de sultanul Mahmud şi care se numea Mahmudia.
    La inaugurare au fost trimise două covoare persane de către sultanul Abdul Hamid, care au dispărut în timpul celui de-al doilea război mondial. Minaret la care duce o scară în spirală situată în dreapta intrării; balcon interior la care se ajunge printr-o scară în spirală situată în stânga uşii de intrare. Există un loc pentru femei, cor şi muezin. În stânga şi dreapta mihrabului sunt cele două amvoane: în dreapta memberul (cel mare), în stânga chiursi; la intrare sala papuci-lâc. Minaretul este tronconic. Baza este octogonală, apoi trece la forma circulară, unde se găseşte o platformă-balcon susţinută de 16 console, pe care se sprijină 8 stâlpi fixaţi pe platforma balconului. De la aceasta în sus, minaretul se continuă pe încă 7,10 m. Turnul are scară în spirală, încastrată pe un tub de beton armat interior şi cu trepte din beton armat. Moscheea are fresce bine conservate, cu inscripţii, citate din Coran, de-o parte şi alta a mihrabului Deasupra porţii de intrare 2 inscripţii pe marmură cu litere arabe: „În numele lui Allah milostiv îndurător”, „Allah iartă toate păcatele căci el este atotiertător”. La balcon: „Hazret Bilal Habesi” – numele muezinului profetului. Deasupra minaretului: „De câte ori Zecheria intră în mihrab / Întoarce-te cu faţa spre mesgidul haram”.
    În jurul mihrabului sunt scrise cele 99 atribute ale puterii divine: viu, veşnic, milostiv, iertător, ocrotitor, atotputernic, atotştiutor, darnic, îndurător, tată etc. De o parte şi de alta a mihrabului, numele lui Allah, Ebu Bechir, Omer, Osman, Ali, Muhamed. Este construită in stil arabo-bizantin, cu motive arhitecturale româneşti.
  • Constanţa şi Techirghiolul, ghid ilustrat, 1924.